Impletitura de Cosanzeana realizata intr-un loc de poveste

In vacanta cu care ne-am bucurat sufletul in luna septembrie in Austria ne-am cazat fara sa stim langa un lac de poveste pe care l-am descoperit la apus, cand am iesit la o plimbare prin imprejurimi. Bineinteles ca a doua zi, la primele ore ale diminetii, ne-am intors in acest loc magic pentru a filma un tutorial video pentru o impletitura minunata.
Erau trecatori care se opreau si se uitau la ce fac, motiv pentru care veti observa in clip ca din cand in cand mai zambesc, ii salut sau le explic cum se face aceasta coafura 😀
Pentru acest look am avut nevoie de trei elastice subtiri, in nuanta parului (eu le-am folosit pe cele transparente).
Iata ca sunt pasii necesari pentru a obtine impletitura sarpe din patru sectiuni.
Pasul1: Luam o suvita de par din lateral, pulverizam pe toata lungimea ei balsam spray Nivea Hairmilk pentru a linisti firele rebele, apoi impartim in patru sectiuni egale si ne apucam de impletit.
Pasul2: Incepem sa impletim, luand suvita din spate si adaugand-o peste cea de langa ea si pe sub urmatoarea. Continuam cu suvita din fata, pe care o adaugam pe sub cea de langa ea si peste urmatoarea.
Pasul3: Repetam acest proces pana cand ajungem cat mai aproape de zona varfurilor.
Pasul4: Gasim sectiunea care este pe mijloc, tinem bine de ea, aducem toate celelalte trei sectiuni in cealalta mana si urcam cu ele cat mai sus. Imediat se va forma o impletitura noua, minunata, pe care o aranjam dupa bunul nostru plac.
Pasul5: Prindem cu un elastic si repetam procesul cu o alta suvita de par din cealalta parte a capului.
Pasul6: La final aducem cele doua impletituri la spate si le prindem cu un elastic.
Pasul7: Pentru ca impletitura sa arate minunat pe tot parcursul zilei, pulverizam spray fixativ NIVEA Care&Hold care, pe langa fixare, ofera si stralucire si hidrateaza fara sa incarce firul de par.
In cazul in care incercati si voi aceasta impletitura, nu ezitati sa o postati pe conturile de Instagram si sa ne dati tag sau sa folositi hashtagul #Cosanzene. Cele mai reusite impletituri vor fi repostate pe contul nostru oficial.
Write a comment