Ieri mi-am dus din nou sufletul la el acasa. De data aceasta am ales un traseu pe care nu l-am mai facut pana acum si despre care am auzit doar lucruri frumoase (si pe buna dreptate, peisajul este spectaculos): Cabana Diham – Cabana Malaiesti.

Ne-am trezit cu noaptea-n cap (la 4juma mai exact😁), am umplut termosurile cu multa cafea cu lapte, ne-am aruncat rucsacurile in care am indesat hanorace, sandwichuri, putina rontaiela si apa in portbagaj si am plecat la drum pe muzica “galagioasa” (ca sa ne trezim si mai bine) si mult chef de umblat pe carari de munte. Cateva ore mai tarziu faceam off road cu masina pentru ca am pus ca destinatie pe Waze un alt “Diham”😂.

Important! Sunt doua Cabane Diham.

In niciun articol citit zilele trecute despre traseul Diham – Malaiesti nu am gasit un aspect foarte important: exista doua Cabane Diham:

– una este denumita fix asa – Cabana Diham – si ajungi la ea facand dreapta de pe DN73A, la indicatorul catre Cabana Forban – si mergand pe un drum neasfaltat, putin cam dificil pentru o masina cu garda mica la sol (pentru a nu risca, ne-am oprit dupa vreo 20 de minute, am parcat masina pe marginea drumului si am mers inca jumatate de ora pe jos pana la cabana – drum ce ni s-a parut interminabil la intoarcere).

– cealalta are alta denumire: Complex Turistic Gura Diham – si ajungi mult mai usor la ea: 5 minute cu masina de la Gara Busteni pe un drum recent asfaltat.

Noi aveam in plan un traseu care pleca de la Complex Turistic Gura Diham, insa eram la Cabana Diham. Si nu stiam asta. Asa ca am mers vreo 15 minute pe traseul gresit ca sa ne dam seama apoi de boacana facuta, sa ne intoarcem din drum, sa stam si sa calculam cat ne-ar lua sa ajungem din nou la masina, sa mergem la Complex Turistic Gura Diham si sa incepem traseul de acolo sau, a doua varianta, sa incepem un traseu nou (direct de la Cabana Diham).

Am decis sa nu mai pierdem timpul intorcandu-ne si sa ne aventuram pe un traseu despre care nu stiam nimic (pentru ca nu-i munte daca nu e putina aventura si nu ai si momente despre care sa povestesti razand).

Traseul ales: Cabana Diham – Pichetul Rosu – Cabana Malaiesti

Marcaje de urmat:

– punct rosu: Cabana Diham – Pichetul Rosu
triunghi rosu: Pichetul Roșu – La Prepeleac – Cabana Malaiesti

Durata traseului:
– dus: 3h
– intors: 2.30h

Dificultate: usor și mediu, cu lanturi pe unele portiuni.

De la Cabana Diham am urmat parcajul punct rosu. Traseul este unul destul de lejer, cu urcari si coborari, dar si poteci line care iti permit sa iti tragi sufletul. Dupa 27 de minute am ajuns la Pichetul Rosu, unde am facut stanga si am continuat catre Cabana Malaiesti, segment de dificultate usor spre mediu – cu cateva portiuni de lanturi pe care aproape ca le-am visat cu o noapte inainte.

Vazusem eu o poza destul de infricosatoare cand am facut research-ul pentru traseu si care mi-a dat putina anxietate, insa nu este nimic periculos. Pe acest traseu erau si copii, si catei, si batranei. Nu iti trebuie decat echipamentul de munte potrivit (neaparat bocanci buni), putina conditie fizica si mult chef de mers.

Iarna aceasta zona este interzisa din cauza zonelor expuse si a riscului de avalansa.

Dupa trei ore de traseu fara nicio pauza, am ajuns la Cabana Malaiesti, unde ne-am luat cate o ciorba de fasole cu afumatura (daca vreti ceapa, ar fi bine sa va luati in rucsac cu voi pentru ca ei nu dau), cartofi cu carnati si o prajitura cu mere si ciocolata foarte buna (ciocolata avea din plin, de la mar nu am gasit nici macar semintele).

Dupa masa copioasa, am mai facut cativa pasi pana am ajuns pe o pajiste, departe de oameni si de galagie, si ne-am intins in bataia soarelui pentru o portie zdravana de somn – doua ore mai exact – cel mai odihnitor din ultimele saptamani, poate chiar luni, si primul pe varf de munte in plina zi.

Intoarcerea a fost pe acelasi traseu.

Mai exista un traseu – via Glajarie – marcat cu banda albastra pe care il puteti face, insa am inteles de la un grup cu care am intrat in vorba la cabana ca nu este la fel de spectaculos, este doar prin padure si destul de anost si pare mai greu (in special la urcare: Cabana Diham – Cabana Malaiesti).

Pentru ca ne-am permis luxul de a dormi pe varf de munte, am ajuns la masina pe intuneric si am pornit catre Bucuresti cu multa rabdare (am stat minute bune in coloana), zambet larg pe buze si o stare maxima de bine.

A fost o zi cu deconectare si trait in prezent care ne-a incarcat bateriile pana la urmatoarea intalnire cu muntele.

Comments

comments