Sa ii spunem “Bun venit” toamnei cu o serie noua de retete delicioase – 10 deserturi simple, usor de facut, aromate si gustoase. Toate sunt pe placul intregii familii.

Ce ar fi toamna fara fructele ei? Mere, pere, gutui, prune si multe alte bunatati. In cazul in care vreti sa ii surprindeti pe oamenii dragi cu bunatati rapide, incredibil de bune, va invitam sa va inspirati din lista noastra cu deserturi de toamna.

10 deserturi de toamna

Episod 1: Prajitura rapida cu prune

Daca aveti cateva minute la dispozitie si nu stiti ce sa pregatiti, atunci va recomandam sa incercati aceasta reteta. Prajitura rapida cu prune este usor de facut, cu doar cateva ingrediente, arata foarte bine si este si delicioasa. Avem nevoie de un singur bol si de un tel pentru a pregati aluatul.

 

Episod 2: Chec cu mere

Checul cu mere este, fara doar si poate, cel mai bun chec pe care l-ati mancat vreodata. Este foarte usor de pregatit (in doar cateva minute este gata) si poate fi servit atat cald, cat si rece. Contine mere, scortisoara si zahar – si are un interior moale si pufos si un exterior crocant si aromat.

Episod 3: Carrot cake

Daca si voua va place carrot cake-ul, atunci este musai sa incercati aceasta reteta pentru ca este cea mai usoara – nu trebuie sa tai tortul pe jumatate si sa il umpli de crema pentru a te bucura de o prajitura delicioasa. Varianta noastra: lasi blatul intreg si pui crema doar pe deasupra. Timpul de pregatire este mult mai scurt, iar rezultatul este fix cum trebuie: iese o bunatate de prajitura.

Episod 4: Flori de mere

O alta reteta care a devenit virala pe Instagram: florile de mere. Zeci (poate chiar sute) de Cosanzene au incercat aceasta bunatate. Motivul: este un desert foarte usor de facut, incredibil de bun si arata si foarte bine. Cu doar cateva ingrediente veti face cel mai bun desert al acestei toamne.

Un lucru important de stiut: Noi am rasucit fasiile de aluat in doua variante – destul de distantate si foarte lipite (incat sa nu se mai vada deloc felia de mar). Sfatul nostru: puneti-le distantate pentru ca sunt mult mai bune asa.

Episod 5: Prajitura fara faina cu fulgi de cacao bio

Era cazul sa includem si o prajitura super buna, fara pic de faina. Aceasta este varianta noastra de desert gluten free. Cu un strat usor crocant si un interior cremos si delicios, nu cred ca exista persoana care sa refuze o astfel de bunatate. Ce am pus in loc de faina clasica: faina de cocos si faine de migdale.

Episod 6: Chec cu lamaie si cacao (sau ciocolata)

Daca vreti sa faceti un chec clasic, pufos, delicios si aromat, atunci va recomandam sa incercati aceasta reteta. O combinatie delicioasa ce va surprinde pe toata lumea. Checul cu lamaie si ciocolata poate fi consumat atat cald, cat si rece (este perfect la o cafea puternica).

Episod 7: Prajitura cu nectarine (sau piersici)

Daca si voi iubiti nectarinele sau piersicile, atunci este musai sa treceti pe lista cu “Retete de incercat in curand” aceasta prajitura. Ingredientele se amesteca intr-un singur bol (economisim timp si nu trebuie sa ne facem griji cu privire la vasele murdare). Interiorul este pufos si aromat, iar exteriorul este crocant datorita nucilor si zaharului. O prajitura atat de buna, atat de usor de facut.

Episod 8: Briose cu pere

Ce ar fi toamna fara perele ei gustoase? Bineinteles ca trebuia sa includem in aceasta serie si reteta noastra de briose cu pere. Un desert foarte simplu, usor de facut, cu putine ingrediente si mega delicios. Pas optional (dar va sfatuim sa il puneti in aplicare): pentru ca briosele sa iasa crocante la exterior amestecati o lingura de unt topit cu o lingura de zahar brun si puneti acest topping pe deasupra aluatului inainte de a baga tava la cuptor.

Episod 9: Placinta cu mere cu foi fine si fragede

Daca aveti timp sa faceti o placinta cu mere, atunci trebuie sa incercati aceasta varianta. Foile sunt fine si fragede si se fac foarte usor, iar umplutura este dintr-o alta lume: am taiat merele cubulete pentru ca au o textura mult mai buna (insa le puteti da si prin razatoare) si le-am amestecat cu scortisoara, zahar si coaja de lamaie confiata.

Episod 10: Batoane cu dovleac

Am ajuns si la ultimul episod al acestei serii delicioase. Desertul cu aroma de toamna: batoane crocante cu dovleac. Sunt incredibil de bune – interiorul este moale si plin de bunatati, iar exteriorul este foarte crocant (contine atat crumble, cat si glazura intarita). Chiar daca nu va place dovleacul, aveti incredere in noi si incercati aceasta reteta.

Comments

comments