Un an din viata lui bebeCosanzean
Stau si ma gandesc incotro fuge timpul asta. Parca ieri eram insarcinata si visam cu ochii deschisi la un baietel blond cu nas mic, obraji rosii si ochi albastri ca marea in timp ce numaram zilele pana cand urma sa il vad. Iar acum… a trecut mai bine de un an de cand Aaron este in vietile noastre. A fost un an cu de toate. Cu emotii, cu fericire, cu zambete, cu iubire neconditionata, cu seri zgomotoase, nopti nedormite si dimineti mult prea matinale.
Cum nu este un bebelus caruia sa ii placa somnul sau sa stea locului, intotdeauna incercam sa gasim activitati pe care sa le facem impreuna, suntem primii la locul de joaca dimineata, facem plimbari lungi prin parc de cateva ori pe zi sau alergam prin casa in timp dintr-o camera in alta in timp ce radem zgomotos, cu gura pana la urechi.
Cum a fost primul an din viata lui Aaron?
Primele luni de viata au fost de adaptare. Ne-am inteles de minune inca de la prima intalnire si am devenit cei mai buni prieteni in scurt timp. Am invatat mai multe unul despre celalalt, am inceput sa ne cunoastem starile si sa ne intelegem prin semne sau prin sunete.
Din fericire, Aaron a fost un copil destul de expresiv si de vorbaret, iar cu colicii nu ne-am imprietenit deloc. Noptile erau pentru dormit, diminetile pentru rasfat, iar amiezile pentru plimbari lungi, reprize de joaca si, bineinteles, descoperit lucruri noi.
La diversificare nu ne-a fost deloc dificil, ci din contra. Foarte curios din fire, a incercat de fiecare data tot ce i-am pregatit si erau foarte putine mancarurile pe care refuza sa le consume. Am inceput cu piureuri, insa in scurt timp am trecut la alimente fierte sau gatite la aburi, maruntite si puse pe scaunelul lui astfel incat sa manance fix ce ii place. Acum stiu ca adora broccoli, insa nu ii place conopida, ar manca ciorba la orice ora, nu este mare fan carnita, dar o consuma, iar merele, kaki si avocado sunt alimentele lui preferate.
In plus, cele cateva zeci minute pe care le petrecem la masa sunt adevarate exercitii de exprimare pentru el: il las sa manance singur, sa se joace cu mancarea, sa simta textura fiecarui ingredient, sa picteze peretii, sa isi faca masti pentru ten si par :)) Chiar daca il schimb de hainute si il bag la dus de mai bine de trei ori pe zi, prefer sa stiu ca se distreaza mancand si ca invata lucruri noi. In plus, produsele de curatare NIVEA Baby au o formula foarte eficienta care curata delicat si hidrateaza, lasand pielea catifelata.
Urmatoarea etapa principala din viata lui a fost mersul. Fiind foarte activ, a inceput sa se ridice de pe la 7 luni si jumatate, iar de la 8 luni deja nu mai voia sa stea locului. Te tragea de manute sa il plimbi prin toata casa, iar afara, el plimba caruciorul 🙂 Nu am folosit niciodata un premergator pentru ca nu am considerat ca ii face bine (nu o sa intru in detalii, insa am citit multe pareri pro si contra, iar eu tind sa cred ca aceste produse fac mai mult rau decat bine).Puiul nostru a inceput sa mearga singur-singurel la cateva zile dupa ce a implinit un anisor. Acum imi cere sa il tin de manuta doar cand merge intr-un loc necunoscut si nu stie ce “traseu” sa faca sau cand este foarte obosit si nu il mai tin piciorusele.
Cum este Aaron dupa un an?
– mai energic ca niciodata. In ultimele zile prefera sa nu mai doarma la pranz, asa ca este un titirez de la primele ore ale diminetii pana seara tarziu.
– zambaret. Singurele momente in care plange sunt atunci cand il doare ceva sau cand chiar are o problema.
– vorbaret. Daca il intrebi, iti povesteste pe limba lui tot ce a facut in timpul zilei fara sa ia vreo pauza :)) Si imi place ca si in public este foarte activ si deloc timid (pana acum, am auzit ca dupa 2 ani lucrurile se cam schimba).
– dornic de aventura. Ii place sa mergem de fiecare data in locuri noi, sa descopere lucruri interesante, sa se joace in alte parculete, sa intalneasca oameni diferiti.
– pus pe sotii. Deja face singur “Bau”, se ascunde prin casa si asteapta sa fie gasit, face glume si apoi rade cu o pofta de uiti de toate problemele si grijile.
– mai fericit ca niciodata. Iar noi facem tot ce ne sta in putere pentru a il vedea asa zi de zi.
Write a comment