Sunt momente pentru care te pregatesti intreaga viata. Si oricat de pregatita ai fi pentru ele, tot reusesc sa te ia prin surprindere, batand orice scenariu.

Venirea pe lume a lui Aaron a fost unul dintre aceste momente. Am citit zeci de carti, am urmarit clipuri peste clipuri, am cautat raspunsuri la intrebarile mele printre prietenele mamici… am facut tot ce mi-a stat in putere pentru a ii spune “Bun venit” in cel mai frumos mod posibil puiului de om. Insa toate cartile pe care le citesti, toate filmele pe care le vezi si toate sfaturile pe care le primesti nu reusesc sa te pregateasca cu adevarat pentru acest dar primit de la viata. Pentru mine a fost magic in toate sensurile cuvantului. Incredibil de emotionant, minunat de sensibil si ireal de frumos.

Aaron s-a nascut pe 12 octombrie la 17:30, la 41 saptamani, cu 3.350 kilograme si 50 cm lungime. Ne-am acceptat reciproc imediat si ne-am iubit neconditionat inca de la primele secunde din viata lui (desi la inceput cred ca existau situatii cand o confunda pe Ame cu mine).

Primele saptamani au fost de acomodare; ne-am facut timp sa ne cunoastem mai bine, sa ne invatam programul unul altuia si sa crestem impreuna. Zilele erau pline de zambete firave (si mai apoi rasete de mi-era teama sa nu trezeasca vecinii) si povesti din toate colturile lumii, serile erau de rasfat, iar noptile de somn profund (se trezea din trei in trei ore doar ca sa pape si apoi se baga din nou la nani).

Toata lumea mi-a spus ca in primele luni nu face nimic altceva decat sa manance si sa doarma in timpul zilei. Ei bine, Aaron al meu a fost o exceptie de la regula – pentru ca inca de la nastere zilele nu erau de somn pentru el. Sesiunile de nani durau foarte putin si erau si destul de rare. Noroc cu Ame care sta fix langa mine, care venea sa povesteasca si sa se joace cu el ca sa fac si eu un dus.

Acum ma uit la prichindelul ce imi doarme in brate si este un baietel de peste 7 kilograme. Timpul a trecut prea repede, insa nu ne plangem. Pentru ca toata aceasta perioada a fost cea mai frumoasa din viata noastra. Am invatat atat de multe de la un bebel care reuseste sa ne ofere cele mai profunde lectii de viata desi inca nu reuseste sa vorbeasca pe limba noastra. Am invatat ce inseamna rabdarea, iubirea adevarata si sinceritatea. Am invatat ca niciodata nu trebuie sa renunti la ce iti doresti si sa continui sa mergi mai departe pentru a ajunge acolo unde visezi (v-am spus ca Aaron invata sa mearga la 5 luni?). Am invatat ca tot ce conteaza in aceasta viata este momentul prezent; nu traiesti nici in trecut si nici pentru viitor. Ci pentru acum. Am invatat ca un zambet poate relaxa pana si cele mai incruntate priviri si ca o atingere spune mai multe decat milioane de cuvinte.

Cum este Aaron la 5 luni?

In toate felurile posibile…

– este energic (se trezeste dimineata la 7:00 si se baga la somn seara la 20:30; Doarme 20 de minute pe timpul zilei);

– este fericit (intotdeauna este cu zambetul pe buze. In ochii lui vezi ce inseamna fericirea adevarata);

– este un copil cu personalitate (si asta imi place la nebunie. Stie ce vrea si reuseste sa comunice cu noi pentru a ne spune cum sa il ajutam);

– este foarte sociabil (gangureste si interactioneaza cu toata lumea si nu este dependent de noi);

– este iubaret (o imbratisare de-a lui topeste inimi);

– este aventurier (la 5 luni face pasi tinut de manute minute in sir. Obosim noi si el nu are nicio treaba).

Cum imi doresc sa fie Aaron? Fix asa cum vrea el. Ii oferim posibilitatea de a explora, de a descoperi, de a invata si, in acelasi timp, facem tot ce ne sta in putinta pentru a il ajuta sa creasca intr-un mediu in care exista iubire, intelegere, liniste si pace. Inconjurat nu doar de parinti, ci si de nasii lui simpatici (Ame si Alex), animalutele de companie (Cleo si Maya), bunicii care ne viziteaza destul de des si cat mai multi prieteni.

Cosanzeana Maria

Comments

comments