Lifestyle, Tendinte

Mai blond de atat nu se poate!

Nu demult va spuneam ca visul meu este sa ajung blonda. Imi place la nebunie cum se vad impletiturile pe parul deschis la culoare si imi doream din tot sufletul sa am si eu un astfel de par pe care sa il rasfat cu cele mai instagramabile coafuri.

Chiar daca renuntasem la aceasta dorinta pentru ca imi era teama ca nu o sa imi stea bine, mi-am dat seama ca viata este prea scurta pentru a avea un par plictisitor, motiv pentru care am decis sa imi iau inima-n dint si o zi de concediu, sa las o parte din emotii acasa (cealalta parte mi-a spus ca nu as fi eu daca nu as avea emotii, asa ca s-a lipit de mine) si sa fac aceasta schimbare.

Magia a avut loc la Privilege Salon, iar magicienii responsabili cu aceasta culoare de basm sunt nimeni altii decat Johnny si Maria, doi prieteni mai vechi care au lucrat nici mai mult nici mai putin decat ZECE ORE pentru aceasta transformare. Tapat radacini, decolorare, spalare, aplicare masca hidratanta si tratament, descurcare par, aplicare emulsie, uscare si coafare – cam aceasta a fost ordinea pasilor sedintei incepute la 10 dimineata si incheiate la 8 seara.

Parul meu nu a aratat niciodata mai bine si a fost facut cu multa grija astfel incat sa ramana in continuare sanatos si frumos.

Comments

comments

Previous Post Next Post

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply